Xavi Hernandez și FC Barcelona vor fi nevoiți să se descurce în următoarele trei etape de campionat fără Robert Lewandowski, suspendat.
FC Barcelona a avut meci cu emoții la Osasuna, reușind să se impună la limită, 2-1. Meciul a devenit greu pentru catalani încă din minutul 30, când polonezul Robert Lewandowski a primit al doilea cartonaș galben și a fost trimis la vestiare.
Vârful de atac a fost sancționat drastic de Comisia de Disciplină din La Liga, cu trei etape de suspendare.
Robert Lewandowski nu va putea juca pentru FC Barcelona în următoarele trei meciuri din Spania. Vârful de atac a fost eliminat pentru primirea a două cartonașe galbene, dar Comisia de Disciplină a fost drastică în ceea ce îl privește. Judecătorii au ținut cont, probabil, și de reacția golgeterului în momentul când a luat drumul vestiarelor: a făcut un semn interpretat de jurnaliștii spanioli drept un mesaj adresat arbitrului, cum că acesta s-ar fi drogat înainte de a scoate din buzunar cartonașul roșu.
Fotbalistul din Polonia a ținut să dezmintă, însă, această ipoteză.
„În legătură cu gestul meu, este și mai amuzant pentru că săptămâna trecută vorbeam cu Xavi despre faptul că în viitor s-ar putea să fiu eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, iar asta ar fi foarte rău. Simțeam că se poate întâmpla.
Gestul pe care l-am făcut nu a fost pentru arbitru, ci pentru Xavi. A fost un fel de a spune ’s-a întâmplat exact cum am vorbit”, a declarat Robert Lewandowski, potrivit Mundo Deportivo.
Astfel, vârful de atac din Polonia nu va putea juca pentru FC Barcelona în meciurile cu Espanyol (acasă), Atletico Madrid (deplasare) și Betis Sevilla (deplasare).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER